Mărul discordiei
Discordia
(pe numele grecesc Eris) era zeița învrăjbirii. Hesiod spunea că e fiica nopții
și mama crimei, a mizeriei, a foametei, a bătăliilor. Iar Vergiliu o considera
tovarășa lui Marte, zeul războiului. Și fiindcă până și în cer, printre zei,
provocase zâzanii, Jupiter a alungat-o din Olimp. Izgonită fiind, bineînțeles
că n-a mai fost invitată la nunta zeiței Thetis cu regele Peleu. Furioasă și
răzbunătoare, Discordia, urmărind să tulbure festinul,a aruncat pe masa de
nuntă un măr de aur pe care scria: „celei mai frumoase”, ceea ce a iscat
într-adevăr gâlceavă între cele trei zeițe de față, care, bizuindu-se pe frumusețea
lor, își revendicau fiecare mărul. Luat ca arbitru, Paris a decernat acest măr
Afroditei, stârnind astfel ura zeițelor Hera și Pallas Athena, celelalte două
concurente. De aici ̶ spune legenda ̶ a
ieșit vestitul război al Troiei. Dar tot de aici a mai ieșit ceva: expresia Mărul Discordiei, aplicată unui obiect,
unei cauze, unei persoane chiar, care provoacă certă, vrajbă, încăierări; deci
oricărei surse de procese, de conflicte, războaie, sau alte ciocniri și
dispute, mai mari sau mai mici.
Mărul lui
Newton
Am putea spune, parafrazându-l pe Alecsandri: „Multe mere sunt pe lume!” — și
tot multe cu renume: mărul lui Adam, mărul discordiei, merele Atlantei, merele
de aur din grădina Hesperidelor, mărul
lui Wilhelm Tell… Dar, dintre toate, numai mărul lui Newton are rădăcina înfiptă
în realitate.
Ilustrul
matematician, fizician și astronom englez,într-o zi din anul 1666, privind de
pe un pod mărul pe care-l scăpase din mână, a ajuns să descopere fenomenul și
legea gravitației universale. Întâmplarea aceasta a avut ecou în lume și a dat
loc expresiei mărul lui Newton, spera
a desemna un obiect, un fenomen,o împrejurare neprevăzută, care devine sau poate
deveni punct de plecare a unei invenții, al unei teorii etc. ̶ în
general, al unei teorii importante.
Mărul lui
Tell
Wilhelm Tell a fost legendarul erou național al Elveției în războiul de independență împotriva împăratului Albert al Austriei (1308).
Refuzând ̶ spune legenda ̶ să-l
salute pe guvernatorul imperial Gessler, Tell a fost condamnat de acesta să
tragă cu arcul într-un măr așezat pe capul copilului său. El a trecut cu succes
prin această primejdioasă încercare, și de atunci, mărul lui Tell a devenit simbolul unei reușite bazate pe o mare
iscusință.
