Camelia. Fragment din romanul 18+ „ Doi la pătrat, un singur pat”

Camelia

Cu remarca asta îi captez avocatului interesul. Se pare că e receptiv la „problema” mea. Nu știu dacă este o strategie chiar bună să-i propun asta, dar risc și încerc marea cu degetul. Știu deja că este sărată, dar nu știu și cât de rece, așa că va trebui să-mi afund degetul în ea. În fond, banii sunt ochiul dracului, nu-i așa? Iar eu îi propun să-i dau, nu să-i iau. Plus că mie îmi pare că avocatului ăsta îi cam chiorăie mațele. Ce am de pierdut încercând? Nici măcar timp, am berechet și din ăla.

— Știi, încep, părinții mei dețin o avere impresionantă, moștenită de la…

— Îmi pare rău, mă întrerupe, dar eu sunt specializat în dreptul penal, așa că…

— A, stai! Nu este asta. Așteaptă puțin să vezi despre este vorba înainte să regreți. Vreau să faci un lucru pentru mine, ești foarte potrivit în contextul în care am eu nevoie și te plătesc bine pentru asta. E cam deplasat ceea ce-ți voi cere, recunosc, dar nu am prea multe cunoștințe sau mulți prieteni, așa că nu am la cine apela pentru ajutor.

— Noi doi suntem prieteni?
— Încă nu, dar putem deveni foarte curând. Ce ne-ar împiedica?

Tace. Se lasă pe spătarul scaunului, își masează tâmplele și pare derutat. Hotărăsc să-l mai detensionez puțin înainte de lovitură. Pun mâna pe fotografia de familie și mă prefac încântată de ceea ce văd.

— Ce copii drăguți! Sunt ai tăi?

— Da, răspunde sec.

— Să-ți trăiască! Sunt atât de drăgălașe! spun asta atât de credibil, încât aproape că o cred și eu. Realitatea e că niciodată nu mi-au plăcut copiii. Nici bebeluși, nici mai măricei și nici nu mi-am dorit să am vreodată. Îmi provoacă stres și mâncărimi în palmă numai gândul să-i am prin preajmă. Și, Doamne, cât de bine mă pricep să mint!

Se relaxează.
— Mulțumesc! Sunt triplete, spune ca și când asta nu ar fi atât de evident. Se vede de la o poștă că au același chip. Iar ea, își pune degetul pe chipul femeii brunete, este soția mea, Monica.
— Ai o soție foarte frumoasă, Dorian. Cred că ești tare mândru de ea și de familia ta.

E flatat și de ultima remarcă, normal. Ca orice bărbat gâdilat pe orgoliu, se întinde la scărpinat. Dar nu-mi mai mulțumește. E clar că devine nerăbdător să audă ce-i propun.

— Despre ce este vorba? mă întreabă.

 Trag aer în piept și mă pregătesc să lansez obuzul rusesc, dar suntem întrerupți de bâzâitul telefonului său aflat pe silent.

Pe ecran apare chipul femeii din fotografia de pe birou dar numele ei nu e trecut Monica, ci „Iubire”. Privesc cum telefonul se plimbă pe birou, vibrând până ajunge lângă cotul meu. El se aplecă să-l culeagă, atingându-mi în treacăt brațul cu degetele. Pielea mi se face imediat de găină jumulită.

 Au! La naiba! Ce atingere electrizantă are!

Volumul difuzorului este dat la maximum așa că am acces lejer la întreaga conversație: „Iubire, nu-mi găsesc cheia de la mașină, ai văzut-o pe undeva?” aud din receptor.

 — Nu iubire, dar ești încă acasă cu fetele?

„Daaa!” răcnește la el, „nu-mi găsesc afurisita de cheie, ai văzut-o?”

 Fața lui se schimonosește puțin la auzul tonul ei ridicat.

 — Nu, îi zice sec. Calmează-te și ia-o pe cealaltă, e în dulapul cu chei de pe hol. Și când te întorci…

„Mulțumesc, mă grăbesc”, îi tună vocea femeii, apoi închide.

Dar el nu închide. Continuă să țină telefonul la ureche și să vorbească.

Oh! Dumnezeule! Nu pot să cred! Cât de penibil este!

— Și eu te iubesc! zice.

 Îmi mut privirea spre fereastră, ca să nu cumva să-i tulbur declarația de dragoste imaginară către soția sa. Dar asta îmi dă speranță. A picat la țanc. Cred că propunerea mea vine într-un moment cum nu se poate mai bun. 

Lasă telefonul pe birou și mi se adresează țanțoș:

— Era soția mea, te rog să mă scuzi.
— Aha, mi-am dat seama după numele „Iubire”, zic. Nu este nimic, stai liniștit.

Dar e! Este, și încă cum!

 — Deci, zice, sunt curios de propunerea ta. Fii directă, timpul meu este prețios.

Sunt convinsă! Am văzut.

Dar ultima lui remarcă îmi place mult. Chiar aveam o problemă cu faptul că trebuia să zapez printre epitete și figuri de stil până la subiect.

— Am nevoie doar două zile de un bărbat arătos, așa, ca tine, punctez ultimele cuvinte fluturându-mi genele, care să se dea drept viitorul meu soț.

...

                                                  Cartea o găsiți la Editura Quantum