...
Brusc, dalele se aprind sub omoplații mei, devenind o lavă incandescentă. Sunt fluidă, corpul îmi e doar o apă curgătoare, în care înoată senzații amestecate. Am sentimentul că mă aflu din nou pe nisipul fierbinte de pe plajă, acolo unde am fost cu Alex zilele trecute. Dar… nu. Sunt aici, cu Nickolas.
Îmi las capul să alunece într-o poarte. E noapte, dar pot să văd firele de praf din aer și pământul dintre dale mișcându-se ușor. Simt totul. Sub noi trăiește un mușuroi de furnici. Muncesc, sunt convinsă, pentru că le aud forfota, freamătul… În amestecul de sunete, undeva, în depărtare, valurile mării se izbesc cu forță de pietre, iar spuma lor sfârâie tăios. Sunt mult mai agitate decât erau acum puțin timp, parcă și mult mai aproape.
Nu știu ce să fac acum, dar mâna mea pare să știe drumul către dorințele mele. Se îndreaptă, fără acordul meu, spre mijlocul lui Nickolas, vrăjită de petecul de piele brună rămas descoperit între pantalonii și tricoul lui.
Sunt șocată de gestul meu, dar asta nu-mi oprește deloc intenția, nici înaintarea. Pare că străbate o eternitate până ajunge acolo. Îl ating și, simțindu-i curbura șoldului și pielea fierbinte în căușul palmei reci, mă cutremur de plăcere.
Dumnezeule! Ce fac? Și de ce nu mă pot opri?
Atunci când mă trage spre el, mă simt ușurată de vina gestului meu, ca și când apropierea asta ar fi suficientă pentru a crede că tot ceea ce se întâmplă între noi doi acum e real și permis. În cele din urmă, conștientizând simultan unde am ajuns, ne îndepărtăm puțin unul de celălalt, amândoi în același timp, însă nu suficient de mult. Sunt încă hipnotizată. Întind mâna și-mi trec degetele prin părul lui ondulat și inelele negre mi se răsucesc senzual în jurul lor. Nu se retrage, iar eu îmi las simțurile să zăbovească acolo, studiindu-i îndelung fața luminată de razele Lunii. Nu se clintește și nu spune nimic. Mă acceptă, mai mult, mă așteaptă. Într-un final, spășită, îmi retrag mâna, dar părul lui se încăpăţânează să rămână răsucit pe inelarul meu, ceea ce-mi provocă un ușor spasm. Un frison îl străbate și pe el, deodată cu mine.
— Ce naiba se întâmplă pe insula asta? bâigui.
Mă privește, dar nu-mi răspunde. Se îndepărtează de mine, apoi se ridică, merge agale și intră în casă. Se întoarce rapid cu ceva în mână. Nu văd limpede ce este, dar, după formă, intuiesc.
Mă răzvrătesc, dar mai mult pe interior, căci la suprafață sunt moale ca o algă moartă adusă de valuri la mal. Acum sunt conștientă că totul a fost doar o regie bine pusă la punct, un preludiu menit să mă zăpăcească. Valul de adrenalină care mă inundă mă face să-mi strâng pumnii, să-mi înfig unghiile în carne până la sânge. Simt vârful săgeții ascuțite care mi se înfige în piept. Trădarea lui și furia mea mă orbesc. Însă înverșunarea asta nu-i suficient de puternică, încât să mă clintească din loc și să o rup la fugă.
Și clachez.
Mai întâi, îi simt prezența. E caldă apropierea lui. Stă aplecat asupra mea. Apoi se lasă în jos și se așază încet lângă mine, trăgându-mă spre el și înlănțuindu-mă cu brațele. Imediat ce simțit dogoarea trupului său, încep să iau foc din nou.
Ce contrast! Nici n-ai zice că acum două secunde l-aș fi eviscerat de viu.
Lava incandescentă s-a scurs în venele mele și sunt un vulcan. Zdruncin pământul, dar nu erup. Epicentrul nu-i controlat de mine, ci de Nickolas.
Apropierea lui e mult prea intimă, mult prea încărcată de electricitate, și știu că ar trebui să mă îndepărtez acum. Acum! urlu pe interior. Dar nu pot sau nu vreau să pot, habar n-am. Ba am. Vreau să rămân aici. Dincolo de rațiune, plăcerea atingerii e mai puternică și-mi biruie voința.
De neputință, încep să plâng și să respir sacadat. Totuși, printre gemete și suspine, savurez felul în care podul palmelor sale îmi apasă cu putere spatele, și atunci mă împing mai tare spre el. Privesc cum lacrimile mele îi udă cămașa, și suspin zgomotos. Dar, de ce o fac, nu știu. Între brațele lui e cald, e extaz, e bine.
— Șșt! Nu plânge! șoptește încet și prelung în urechea mea, în timp ce brațele lui mă lipesc și mai tare de el, presându-mi obrazul de pieptul lui și strivindu-mi lacrimile.
Dont`t cry…, îmi dansează în minte. Dar nu!
E o falsă senzație de protecție. Totul la el e fals. O știu prea bine, dar nu găsesc puterea să-mi pot controla emoțiile. Ca să le pot controla trebuie să nu le mai consum cu atâta nesaț, să mă detașez de ispită, apoi să intru în rolul manipulatorului, al celui care jonglează cu emoțiile celuilalt. Nickolas, nemernicul, exact asta face. Îmi creează stări de toate felurile. Sunt o marionetă în mâinile lui. Se pricepe la manipulat.
Nu am nicio putere să mă opun nici atunci când mâna lui îmi prinde ferm antebrațul, iar acul îmi străpunge pielea cu un pârâit ușor, făcându-mă să gem și să mă crispez de durere. Ustură tare și icnesc scurt. Totuși, o face delicat, nu brutal, și nici ameninţându-mă, pentru că eu sunt toată numai aprobare. O face ca și când eu aș fi cerut-o și acum aștept cuminte să-mi primesc tratamentul. Și nu protestez nici după ce scoate acul din pielea mea. Îmi șterge cu un disc îmbibat în alcool picătura de sânge ce se prelinge din mica incizie. Apoi suflă aer rece peste petecul de piele dezinfectat. Serul îmi arde carnea atunci când palma lui presează locul injectat, împrăștiindu-mi drogul prin braț.
Iau foc. Vâlvătăile mi-au cuprins tot corpul și ies din mine ca niște limbi de foc. Aproape că le văd cum dansează. Duc mâna să-mi alin durerea și o ating de a lui Nickolas, care face același lucru. Îmi murmură ceva în ureche. Nu știu ce, nu înțeleg niciun cuvânt. Cred că-mi vorbește în greacă. Oricemi îndrugă, sună relaxant, excitant și bine. Mă face să uit, iar durerea și furia se disipează rapid în aerul nopții.
Imediat simt cum picioarele mele părăsesc răcoarea fină a apei și sunt luată pe sus de brațele sale puternice. Aud sunetul pașilor lui și simt stropii reci ce mi se scurg de pe tălpi. Nu doar simt, aud cum cad, cum se lovesc de dale și se împrăștie. Auzul îmi este foarte dezvoltat, atât de ascuțit, încât timpanele mă dor.
Mi se face deodată frig și mă strâng, ghemuindu-mă la pieptul lui. Nu mai simt decât parfumul de mosc, apoi o senzație plăcută de abandon și de liniște.
Mă poartă pe brațe și mă las condusă de el fără să mă împotrivesc, pentru că îmi este moale și bine. Și pentru că vreau. Cumva, sunt convinsă că ceea ce urmează mă va face să mă simt din ce în ce mai rău, dar tot vreau să simt, orice ar fi.
Alex! E din nou Alex.
Nu! E Nickolas.
Sau... Sunt excitată, mai excitată ca oricând.
...
cartea o puteți comanda de aici: https://www.quantumpublishers.ro/produs/dontt-cry-just-fly sau de pe toate librăriile online.
